Sursa google

10 lucruri despre Viorica Dăncilă

• Când a fost clasa 4 a, a căzut în cap și de atunci vorbește atât de bine limba română

• Într-o zi, pe când era cu vaca la păscut, un consătean le-a confundat salutând-o pe Joiana

• Când a împlinit 18 ani, un coleg i-a făcut cadou un vibrator, pe care Viorica l-a folosit pe post de mixer

• În prima zi de facultate, Viorica a vrut să impresioneze și s-a rujat atât de tare, încât profesorii au crezut că este un clovn venit la festivitatea de deschidere

• În ziua nunții, în loc să se îmbrace în mireasă, s-a costumat în sperietoare de ciori, pentru că era convinsă de faptul că e Haloween și de atunci a rămas cu aceeași coafură

• La prima întâlnire cu Liviu Dragnea, în loc să dea mâna să se prezinte, Viorica s-a întors cu spatele și s-a pus „capră”, pentru că așa era obișnuită prin Roșiorii de Vede

• După ce a fost numită prim-ministru, de bucurie, i-a pupat mâna stăpânului Livache aproximativ 8 ore, până când s-a dezhidratat

• La o întrunire cu un oficial croat, din complezență, acesta i-a spus că o așteaptă în Pula, Viorica n-a mai stat pe gânduri și a început să se dezbrace

• Viorica nu se spală pe mâini după ce merge la baie, pentru că este o femeie miloasă și nu vrea să omoare microbii. „E ființe și ei”, a mărturisit apropiaților

• Regele Iordaniei și-a anulat vizita în România, după ce prim-proasta țării a spus că mută întrunirea în Antarctica, acesta neavând haine de iarnă

Please share and like:
fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close