Gunoi depozitat în pădurea din Vadu Crișului. "Civilizație" din România. Foto: acidus.ro

Despre locale, că tot e de sezon

Ne apropiem, încet – încet, de data alegerilor locale și candidații fac tot ce pot să prindă lozul câștigător. Din cauza pandemiei parcă sunt mai amorțiți ca de obicei, nu mai e atâta forfotă.

Totuși, atacurile există. De la acuze de traseism, la jigniri ordinare, totul ca să umple peisajul haotic în care se vor desfășura alegerile în acest an lugubru.

Votanții sunt, ca de obicei, nehotărâți, cei care gândesc, evident, pentru că amorțiții și cei cu interese au alegerea făcută deja. Dezamăgirea, deznădejdea și lehamitea domnesc în toate orașele, satele sau cătunele României. Oamenii de rând au ajuns într-o stare din care vor fi foarte greu de scos. Și, pe bună dreptate. Niciun partid nu oferă o garanție de mai bine. Oricâte speranțe au fost din 1990 încoace, toate s-au risipit cu trecerea timpului. Indiferent că a fost vorba de PNȚCD, de PNL, de PD, de fel de fel de alianțe de tristă amintire, românii au rămas mereu dezamăgiți de rezultat.

Pentru cei care îmi spun mereu că sunt prăpăstios, că văd doar în negru lucrurile, am o statistică implacabilă. Am luat la puricat satele și orașele din România, din ultimii 20 de ani și am constatat, cu tristețe, că populația a scăzut îngrijorător, mai ales când vine vorba de sate. Acest lucru este cauzat de „performanțele” tuturor politicienilor. Începând cu primarii și terminând cu parlamentarii sau miniștrii. Incompetența și lipsa de idei au dus la emigrare în masă.

Toți vin cu aceleași vorbe aruncate în vânt, ne pun aceleași plăci obosite și scabroase: locuri de muncă, infrastructură sau respect pentru cetățeni. Locuri de muncă? Platite mizerabil! și dacă sunt create, dar nu prea sunt. Infrastructură? Ce are România este bătaie de joc, numai infrastructură nu este! Ar trebui să apelăm la inginerii azteci, din anii 1400, că și ăia erau mai breji decât păcălicii ăștia angajați pe pile și cu facultăți făcute pe șpăgi. Cred că niciun român întreg la minte nu este mulțumit de drumurile patriei. Respect pentru cetățeni? Asta e cea mai proastă glumă. Mi-au adus la cunoștință mai mulți cetățeni dintr-o frumoasă comună din Bihor, și când spun frumoasă mă refer la relief, că în rest, localitatea este în tonul trist al României. Acești cetățeni mi-au spus că au rămas foarte surprinși că unii dintre canditați i-au salutat frumos și i-au abordat, „total întâmplător”, exact acum, în campanie electorală, deși până acum i-au ignorat total, nici măcar nu i-au salutat, chiar dacă se știu de zeci de ani. Să nu uităm și cum aleșii locali îi tratează pe cei care știu clar că nu sunt votanții lor. Nu doar că le ignoră problemele, lipsurile, dar se și răzbună de câte ori au ocazia sau îi umilesc atunci când intră în primărie și au nevoie de câte un act sau de vreo informație de interes public.

Din nefericire, exact așa stăm. 90% dintre aleșii locali sunt neciopliți, ranchiunoși și incompetenți. Oameni fără idei, fără respect pentu cei care nu îi aleg, de multe ori și față de cei care îi aleg. Și nu exagerez deloc. Faptele îmi stau mărturie.

De ce o mare parte dintre cei care sunt bine înfipți în fotoliile actuale vor rămâne în continuare? Pentru că nu au contracandidați cu idei, pentru că mare parte din cei care vor să ajungă în pozițiile de primar/consilier sunt din același aluat prost. N-au idei sau pun aceleași plăci obosite, să nu mai spun că am auzit idei imbecile, care erau potrivite pentru anii ’40. Tot ce vor este să ajungă și ei să se înfrupte dintr-o ciozvârtă.

Astfel, în 27 septembrie, românii vor merge să voteze, din nou, răul cel mai mic sau aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.

Please share and like:
fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close