Duminică s-a disputat finala Campionatului Mondial de Fotbal. Finala dintre Franța și Croația s-a jucat în Moscova, pe stadionul Luzhniki. Franța a câștigat cu 4-2. Au fost și probleme de arbitraj, croații plângându-se că au pierdut pe nedrept. Iker Casillas, fostul campion mondial din 2010 și Luis Suarez au fost cei mai vehemenți jucători. Aceștia au criticat dur noul sistem de arbitraj VAR(Video assistant referee).
Cu VAR, fără VAR, Franța a câștigat acest Campionat Mondial pe merite proprii. Că nu a jucat spectaculos precum Brazilia antrenată de Tele Santana, este adevărat, dar trebuie să recunoaștem că Didier Deschamps a pregătit foarte bine acest Mondial. O fi că naționala Croației a jucat cel mai frumos fotbal, după ce s-a calificat doar datorită norocului și în optimi și în sferturi, iar in semifinala cu Anglia, după ce a scos Vrsaljko o minge de pe linia porții, Mandjukic a dat golul victoriei. Din păcate, nu întotdeauna câștigă echipele care joacă cel mai spectaculos fotbal. Echipele antrenate de Mourinho joacă un fotbal oribil, dar de multe ori au câștigat trofee importante.
De la victoria Franței și până la ura rasială declanșată pe rețelele de socializare a fost doar un mic pas. Mii de români au umplut Facebook-ul cu mesaje pline de ironie și de ură la adresa naționalei Franței. Cei de la Charlie Hebdo meritau ironizați, după caricatura cu „Ferraille”, dar a ironiza e una și a urî este cu totul alta. E o diferență pe care unii nu o fac.
Dacă e să ne luăm după această poză, care a devenit virală, tot așa putem să facem una și cu jucătorii Belgiei, Germaniei, Olandei, Angliei, Statelor Unite ale Americii…etc. Sau o fi că Dembele, Chadli, Kompany, Lukaku, Batshuayi, Fellaini, Boyata și Witsel sunt mai puțin africani decât Mbappe, Umtiti, Mendy, Pogba, Kante, Mandanda sau Matuidi? Sau Timothy Tarpeh Weah, fiul fostului mare fotbalist liberian, George Weah, este alb ca laptele? Apropo, Timothy Weah a ales să joace pentru naționala SUA.
Nu credeți că săriți calul cu aceste atacuri rasiste? Am văzut sute de comentarii „Africa a câștigat CM, nu Franța!”. Serios? Vouă, românii, cărora, în curând, vi se vor pune plăcuțe bilingve și pe câini sau pisici, v-a cășunat pe N’Golo Kante. Acest om admirabil, care din gunoier a ajuns printre cei mai buni mijlocași defensivi din lume. Vă imaginați așa ceva în România? Țara unde gunoierii sunt tratați exact ca obiectul muncii lor! Țara unde conduc analfabeții, nemernicii și nulitățile! Țara unde cetățenii sunt fierți de cât câștigă vecinul și de cum se scarpină Bianca Drăgușanu în dos. Apropo, în Franța nu există minorități, ci doar cetățeni FRANCEZI! Acolo nu dictează minoritățile, nu votează legi aberante în cârdășie cu alianța Ménage à trois(PSD-ALDE-UDMR). Acolo deviza este „Liberté, égalité, fraternité”. La noi care este? „Curiozite, Saracie, Prostie” sau M..e PSD, nu?
Oameni buni, cine sunteți voi să vorbiți așa de CAMPIONII lumii? Nu credeți că vă umpleți de penibil?
Ați susținut Croația, da? Așa, peste noapte ați devenit mari fani Hrvatska. N-am nimic împotriva celor care au ținut cu Croația, pur și simplu, fair-play, fără să facă trimiteri rasiste la adresa jucătorilor de culoare din naționala Franței, dar, fraților, știti măcar faptul că ați susținut o naționala rasistă, șovină? Croații sunt în mare parte un popor cu afinități naziste. Uitați-vă cu cine au petrecut cei din inimile voastre, cu un cântăreț nazist, Marko Perkovic. Și nu e un caz izolat. Fostul jucător croat, Josip Simunic, a fost suspendat de FIFA, în 2013, și nu a putut paricipa la Campionatul Mondial din 2014, după ce a salutat în stilul nazist Za dom, iar fanii naționalei Croației i-au răspuns salutului.
Deci, oameni buni, înainte să sustineți ceva/pe cineva, cercetați, informați-vă. Nu de alta, dar nu cred că un om întreg la minte poate să susțină nazismul.
Lasă un răspuns