Foto: google

Cu ocazia Crăciunului, un român a intrat în Cartea Recordurilor

Ninel Acrăciunesei, un cetățean din satul Mânjești, județul Vaslui a intrat în Cartea Recordurilor. Ninel, care are 51 de ani, locuiește singur de aproximativ doi ani. Soția sa, Sofica, este plecată în Italia și îi trimite periodic bani. Anul acesta, chiar înainte de Crăciun, a făcut greșeala să îi trimită 2000 de euro, în loc de 200 cât îi trimite în fiecare lună. „Am greșit un zero”, a spus biata Sofica. Ninel, fericit nevoie mare a spart cei 2000 de euro pe băutură și ceva mâncare. Acesta s-a apucat să bea de prin 23 decembrie. Mai de necaz că e singur, mai de bucurie că vine Crăciunul. Cei de la UPU Vaslui au spus că s-au confruntat cu multe apeluri, dar se pare că Ninel a fost campion. „În 23 ne-a sunat prima dată. L-am ridicat de la domiciliu și a vomitat chiar în mașina de salvare. Nu bine am ajuns în spital că a vomitat din nou. Până să-l ducem în salon a mai vomitat de trei ori. În salon a vomitat de cinci ori. După ce s-a mai liniștit, l-a dus un vecin acasă. În 24, ce credeți, a trebuit să-l aducem înapoi. Aceeași problemă. La fel în 25 și 26.” Conform celor de la UPU Vaslui, Ninel Acrăciunesei a vomitat în 23, 24, 25 și 26 decembrie de nu mai puțin de 80 de ori, ceea ce înseamnă că este noul record mondial. Vechiul record în stabilise un rus, Gregory Mrshkin, care vomitase de 70 de ori în cinci zile.

Astfel, românul nostru a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cetățeanul care a vomitat de cele mai multe ori într-un timp atât de scurt.

Please share and like:
fb-share-icon0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close